Canto Clasic/Pop

canto

 

 

ARTA CANTATULUI (copii si adulti)

 

Primele exercitii efectuate la orele de canto vor fi cele de lucrare a muschilor abdominali, deoarece fara sustinere, nu putem canta. Ma refer la cantatul pe coloana de aer, care nu afecteaza in nici un fel corzile vocale (aparatul fonator).

 

Urmatorul pas va consta in invatarea unor vocalize pe cuvinte, ca in vorbire: „ la mia manolia e nona”, mergand progresiv de la ton la secunda, terta, cvarta, cvinta, sexta, septima, octava, nona.

 

Apoi, vom face cunoştinţa cu exerciţii de tehnica vocala pe consoane si vocale (a, e i, o u, a, i – sunetele produse de aparatul vocal, prin vibratia coloanei de aer ce trece nestingherit si continuu prin traiectul vocal). Alte exercitii la fel de importante sunt cele de gimnastica a limbii.

 

Respiratia – exercitiile de respiratie ne ajuta sa intelegem mecanismul de functionare a cantatului pe coloana de aer.

 

Vom invata ce este pasajul si interpretarea muzicala (trairea). Pasajul este trecerea vocii de la o emisie la alta. Vocile au doua emisii: una pectorala (vocea de piept) si vocea de cap (rezonanta in sinusuri). Prin studiu, cele doua rezonante se unifica.

 

Odata intelese toate acestea, vom trece la stabilirea vocii fiecarui participant la curs (soprana, mezzo-soprana, alto-vocile feminine / tenor, bariton, bas-vocile masculine) si la crearea unui repertoriu. Dupa doua sau trei luni de exercitii, creandu-se baza, putem aborda repertoriul (Arii Antice), apoi arii din opere celebre si lieduri.

 

Vom aborda notiuni fundamentale din istoria muzicii universale (operele si compozitorii de renume, ce au fost adevarate modele de inspiratie pentru alti artisti, vor fi studiate in orele de canto). Veti afla despre ceea ce inseamna educatia si tehnica vorbirii scenice, despre arta vorbirii scenice, improvizatia in arta cantului si arta teatrala, teorie si solfegii.

 

Mai mult decat un curs de canto! 

 

Tarif 90 Ron/sedinta (durata unei sedinte este de 50 minute). Pretul sedintei la achizitionarea unui abonament lunar de minim 4 sedinte va fi redus la 80 ron.